Articole si Evenimente

eveniment

Premiul de Excelență pentru contribuția remarcabilă în păstrarea patrimoniului cultural.

Publicat in 2 Apr 2026 de Centrul Cultural Sighetu Marmației


Cu deosebită onoare și recunoștință, adresăm sincere mulțumiri organizatorilor Galei „Tradițiile Românilor”, un eveniment de înaltă ținută dedicat valorilor autentice ale patrimoniului cultural românesc, desfășurat la data de 30 martie 2026, la Palatul Parlamentului din București.
   Apreciem în mod deosebit eforturile Fundației Române de Folclor, sub coordonarea doamnei președinte Valeria Arnăutu, pentru promovarea și susținerea tradițiilor care definesc identitatea noastră națională.
  Suntem onorați că, în cadrul acestui eveniment de prestigiu, Centrul Cultural Sighetu Marmației, sub managementul doamnei Ileana Matus, a fost distins cu Premiul de Excelență pentru contribuția remarcabilă în păstrarea patrimoniului cultural.
   Această recunoaștere reprezintă nu doar o validare a activității instituției noastre, ci și o încurajare pentru continuarea misiunii de transmitere a valorilor tradiționale către generațiile viitoare.
   Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment deosebit și tuturor celor care, prin muncă și pasiune, duc mai departe frumusețea și autenticitatea culturii românești.





Publicat in 2 Apr 2026 de Centrul Cultural Sighetu Marmației

Galerie Foto

Ultimele Evenimente si Articole publicate

Vezi toate